Noutăţi

05.12.2018 12:45

Veste proastă pentru clubul de fotbal Manchester City. Campionii Angliei riscă să fie excluși din Liga Campionilor

Veste proastă pentru clubul de fotbal Manchester City. Campionii Angliei riscă să fie excluși din Liga Campionilor. Forul european ia în considerare această pedeapsă, după dezvăluirile privind contractele de sponsorizare ale grupării britanice.

Oficialii UEFA consideră că sancțiunile sportive sunt singurele măsuri ce pot pune capăt acestor practici în fotbal. Potrivit presei germane, aproximativ 70 de milioane de euro, proveniți dintr-un contract de sponsorizare semnat cu compania aeriană Etihad Airways, ar fi fost plătiți de nimeni altcineva decât de chiar patronul clubului. Această metodă contravine regulilor Fair Play-ului financiar, stabilite de UEFA, iar Manchester City riscă sancțiuni grave, pentru că a încălcat această clauză. După analizarea cazului, s-ar putea ca echipa de investigație să propună chiar excluderea "citadinilor" din Liga Campionilor, în sezonul viitor.

Sursa Foto:pexels.com