Noutăţi

19.10.2017 17:19

Partidă de cinci stele! Chelsea Londra - AS Roma, scor 3-3

Meci senzațional în Liga Campionilor! Chelsea Londra a terminat la egalitate, scor 3-3, cu AS Roma în cea mai spectaculoasă partidă a serii. «Aristocrații» au început în forță disputa de pe «Stamford Bridge» și au marcat de două ori în primele 37 de minute prin David Luiz și Eden Hazard.

Italienii, însă, nu au dezarmat și au răsturnat scorul, aproape incredibil. Inițial, sârbul Aleksandar Kolarov a luat o acţiune pe cont propriu pe care a finalizat-o cu un șut sub transversală în minutul 40. Romanii și-au continuat recitalul ofensiv în repriza secundă, iar Edin Dzeko a reușit două goluri în doar 6 minute.

Hazard a stricat însă sărbătoarea suporterilor oaspeți și a închis tabelă cu un sfert de oră până la sfârșitul partidei.

Cealaltă confruntare din grupa C, partida dintre Qarabag Agdam și Atletico Madrid, de asemenea s-a încheiat nedecis, dar cu scor alb, 0-0.

În grupa B, Paris Saint-Germain a spulberat la Bruxelles cu 4-0 formația locală Anderlecht. Kylian Mbappe, Edinson Cavani, Neymar și Angel Di Maria au punctat pentru francezi.

Bayern Munchen s-a impus acasă cu 3-0 în fața scoțienilor de la Celtic Glasgow. Thomas Muller, Joshua Kimmich și Mats Hummels au fost autorii golurilor, iar Muller a devenit primul fotbalist german care înscrie în 10 ediții diferite ale Ligii Campionilor.

Sursa Foto: studentville.it