Noutăţi

30.05.2017 11:31

Confruntare specială pentru "Zizou". Finala Champions League dintre Real şi Juventus, o reeditare a ultimului act din 1998

Finala Champions League dintre Real şi Juventus, care va fi sâmbăta la PRIME, este o reeditare a ultimului act din 1998. Atunci, antrenorul galacticilor, Zinedine Zidane evolua pentru italieni, iar Juventus a pierdut trofeul "la mustaţă".

Finala Ligii Campionilor din 1998 dintre Juventus şi Real a fost decisă de golul lui Predrag Mijatovic.

După două eşecuri în finalele Ligii Campionilor, Zidane a fost transferat în 2001 de Real pentru o sumă record a acelei perioade. "Galacticii" au platit pentru francez 150 de miliarde de lire italiene sau 77,5 milioane de euro.

În finala din 2002, francezul a câştigat singurul trofeu care îi lipsea. În partida cu Bayer Leverkusen el a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri din istoria Ligii Campionilor.

Finala de sambată va fi una specială pentru Zidane.

"Va fi o confruntare specială pentru mine. Am avut parte de cinci ani frumoşi la Juventus, care este un club mare şi care m-a ajutat să mă maturizez, atât din punct de vedere personal cât şi profesional. Ei mi-au dat oportunitatea de a deveni un altfel de jucător, motiv pentru care le mulţumesc. Juventus va avea întotdeauna un loc special in inima mea", a spus antrenorul Real Madrid, Zinedine Zidane.

Finala Ligii Campionilor dintre Real Madrid şi Juventus Torino se va disputa sâmbătă şi va fi în direct la PRIME de la ora 21:45.

Sursa Foto: antena3.ro